Cine
sunt eu
Azi
am ales sa va scriu despre mine. Ramona, femeia care isi da jos
masca. Pun in cui aroganta, pragmatismul, sensibilitatea, pentru ca
am si din aceasta din plin, gelozia o ascund sub pres, iar
posesivitatea o invat sa zboare spre stele. Dorinta de razbunare o
inchid in beci, iar egoismul este si el sub lacat, in mansarda.
Pasiunea, cea care mereu m-a ars pana la consum total aproape, o las
sa priveasca tacuta, fara sa puna intrebari sau sa comenteze.
Sunt
un nud in penumbra. Singura lumina care ma mangaie este propria
constiinta. Si amintirile incep sa se rostogoleasca incet, precum
lava unui vulcan. Ard tot ceea ce intalnesc in calea lor.
Ma
vad copil. Puritatea mea naste intrebari. Curiozitatea invinge orice
teama. Si nu vreau sa plang. Nu vreau sa fiu vazuta trista, nu vreau
sa pierd nici o lupta cu mine, pentru ca pe cele cu cei din jur le-am
castigat deja. Si m-au facut sa zambesc aceste mici victorii? Nu!
Acum
sunt adolescenta. Visez la marea iubire si culmea, imi imaginez o
familie si ca simbol al ei, o fata de masa in patratele rosu cu alb.
Flori pe masa si copii razand. Le-am obtinut? Da! Inclusiv fata de
masa mult visata.
Am
devenit adult prea repede. Mama si sotie la 19 ani. Studenta cu copil
mic. Dar fericita si mai curajoasa decat as putea fi la intalnirea cu
un martian. Si nimic nu a fost din intamplare, pentru ca mereu am
stiut clar ceea ce aleg, decid si-mi doresc. Nu conteaza ca apoi am
divortat. Eram mama unui copil minunat facut din dragoste. Si bine am
facut! Sunt acum mama unui baiat de 18 ani.
Timpul
a trecut si mi-am facut curaj sa ma recasatoresc. Viata m-a purtat
departe de tara pe care o iubesc mult. Nordul Italiei mi-a oferit o a
doua sansa. M-a calit, m-a educat, m-a intarit.
Acum
4 ani am devenit iar mama. Inca un baiat mi-a readus zambetul pe buze
si o sclipire in priviri, pe cre nu o au nici macar diamantele. Si
cat de frumoasa este lumea privita prin ochii sai!
In
tot acest timp despre care v-am povestit, am lucrat in presa, am fost
educatoare in Italia, vanzatoare, ospatarita, casiera, apoi iar in
presa in Romania, am urmat cursurile a doua facultati intrerupte si
terminate apoi cand am simtit ca e momentul lor. Am scris o carte. Am
calatorit. Am iubit cu un patos mai mare decat aura unui inger. M-am
revoltat in strada pe motive ce pareau politice dar in esenta lor
erau doar nemultumiri de principiu ale unei societati care nu vrea sa
se lase ucisa.
Uitandu-ma
la viata mea, as fi o ipocrita sa ma vait si sa fiu nemultumita. Am
avut intotdeauna sprijinul parintilor care chiar daca nu au fost mereu de
acord cu mine, nu mi-au intors niciodata spatele. Nu am fost tinuta in
puf si nici nu am primit totul pe o tava de argint. Am muncit, m-am
zbatut, m-am ridicat atunci cand am cazut si mereu am mers mai
departe. Secretul meu? Nu am privit niciodata doar ziua de azi. Mereu
in viata mea a fost loc pentru maine.
Vreti
un sfat de final? Fiti iubire! Pentru ca ea e singura care daca este
izvorata din adandul sufletului nu moare niciodata, nici macar atunci
cand credeti ca s-a stins. Ea sta acolo in voi si mocneste
asteptandu-si momentul.
