Alchimia vieții

   Mi-e viața ca un ghem de ațe multicolor cu care o mâță nebunatică se joacă neîncetat. Așa mi-a fost mereu rostogolit sufletul, de destin, de parcă cineva puternic și nevăzut tot încerca să îmi dea șah mat. Dar eu m-am încăpățânat să cresc și să mă agăț de fiecare experiență și am mers mai departe, neuitând nici o clipă ceea ce am învățat. Am devenit alchimistul vieții mele, transformând tristețea și durerea în fericire și speranță.

   Am fost mereu un copil nebun și așa mă simt și acum. Nu mi-am vândut niciodată sufletul, nici macar atunci când prețul putea chiar părea tentant. Am fugit de oamenii umbră, oameni cu zâmbet perfect, dar atât de goi și de dornici să  facă rău.

   Am alergat spre iubire cu brațele larg deschise, de parcă mă pregăteam să zbor. M-am mai și împiedicat în fuga mea spre dragoste, dar m-am ridicat, asemeni copiilor care cad când învață să meargă, dar nu se sperie și încearcă iar. De am avea mereu încăpățânarea constructivă de copil, puritatea sufletului și dorința de iubire a inocenței acelei vârste, atunci întreaga noastră viață ar fi un vals.

   Amintiri și vise se împletesc acum într-o îmbrățișare plină de foame, ca după o lungă zi de post negru. Speranțele îmi renasc în suflet și șterg lacrimi care încă mai dor. Mă gândesc la mâine și încerc să țes ziua care se apropie, ziua în care voi gusta iar buzele lui. Dar el e atât de departe... însă mintea și sufletul pot călători, pot risipi granițe și săruta nemărginitul. Atunci când privirea și zâmbetul spun TE IUBESC, timpul a înghețat, iar distanța s-a evaporat. 

   Visez la sărutul șoptit, simt cum freamătă în mine dorința. O chem și o alung în același timp. El îmi spune că nu aceasta este miza, că ne unește mult mai mult. Aș vrea să nu mă aibă repede, ca să îl pot avea mai mult timp. Dar gândurile bat la ușă, pictează cu nesaț notele iubirii pe portativul vieții.

Daca ati fi simtit voi focul, domnilor politicieni?

   Privesc impietrita cum atat de multi politicieni trateaza cu lejeritate si detasare tragedia din clubul Colectiv. Arunca vorbe goale care nu vor stinge niciodata durerea celor ramasi in viata sau a parintilor celor plecati dintre noi si nici nu ii vor aduce inapoi pe cei care nu mai sunt. Multi dintre voi sunteti vinovati. De ce? Pentru ca ati permis ca un sistem bolnav si corupt sa existe si sa se dezvolte pentru ca fundurile voastre grase si nesimtite sa ramana la conducere.

   Daca ati fi simtit voi focul, domnilor politicieni, cum ar fi fost? Sau un apropiat al domniilor voastre? Ar trebui sa incercati sa simtiti a mia parte din durerea care ii mistuie pe supravietuitori, ca sa intelegeti. Poate asa ati reusi sa va imaginati chinul in care au murit acei tineri.

   Va propun un exercitiu practic, mult, dar mult mai putin dureros si mai traumatizant decat ceea ce i-ati condamnat voi pe cei din  Colectiv sa traiasca, prin indiferenta voastra si prin coruptia cu care va umpleti nesatui buzunarele. Da, spun bine, sa traiasca...pentru ca cei care au murit in acel cumplit incendiu, in acel crematoriu, inainte sa isi dea ultima suflare au trait clipe infernale, cu flacari care muscau din ei fara mila. Urlau de durere, se zbateau, nu puteau sa respire, erau terorizati... Incercati sa va imaginati, domnilor politicieni. Sa revenim. 

   Luati o lumanare de marimea celor care se folosesc la botezuri si cununii... Da, la acele slujbe facute in bisericile in care slujesc preoti care ar fi vrut sa planga langa locul tragediei, dar li s-a interzis acest lucru in mod categoric de catre mai marele lor aurit si fericit. Dar cum spuneam, sa revenim.

   Aprindeti acea lumanare, fara frica, doar stiti ca nu va puteti arde, ca sunteti in siguranta... Asa se simteau si tinerii nostri in acea seara in care au vrut sa se distreze, sa uite de griul cotidian...Se simteau in siguranta si nu le era teama. Nu le trecea nici prin cel mai ascuns gand in adancul mintii ca li s-ar putea intampla ceva. Erau veseli, cantau, dansau...erau tineri...atat de tineri! Dar, cum spuneam, sa revenim.

   Puneti manutele voastre care nu tremura atunci cand iau spagi, deasupra flacarilor. Vedeti cum sunt de jucause? Par nevinovate, sunt frumos colorate, parca danseaza... Nu va fie frica! Puneti mainile deasupra lor. Amandoua mainile! Da...cele cu care ati semnat atatea acte ucigase...cu dreapta semnati si cu stanga incasati. Dormeati linistiti noaptea stiind ca in bancile de aici sau din strainatate conturile voastre cresc. Dar sa revenim.

   Simtiti cum incepe sa va arda pielea? Doare? Lasati mainile acolo, nu le trageti inapoi, nu fugiti! Si tinerii din Colectiv ar fi fugit pentru a se salva, pentru a nu lua foc, pentru a nu mai simti durerea aceea mai greu de suportat decat chiar ideea mortii...dar nu puteau. Nu puteau pentru ca se prabusea peste ei tavanul cuprins de flacari. Nu puteau pentru ca era o singura iesire ingusta, iar ei erau prea multi si se calcau disperati in picioare. Dar stiti despre ce vorbesc pentru ca voi ati permis prin indolenta voastra ca asemenea cluburi, scoli,spitale sa functioneze in aceasta tara.

   Puteti sa va duceti acum la fata mainile inrosite de foc... Simtiti miros de piele arsa? V-au dat lacrimile de durere? Nu-i nimic...si ei au plans...cu lacrimi de sange!
   Coruptia ucide, domnilor politicieni...

   

Unde ar trebui sa se discute viitorul Romaniei

  Parada marilor partide politice continua fara nici o retinere pentru ca li se permite acest lucru! Cum? Prin faptul ca se lasa greul protestelor pe umerii capitalei. Mai sunt unele zvacniri in marile orase ale tarii, insa acestea sunt timide fata de amploarea pe care ar trebui sa o aiba pentru a se face auzite si a fi luate in seama.
  Astfel au aparut manipularile si diversiunile, pentru ca ceea ce incepuse ca o trezire a romanilor devine treptat un val de nemultumire, prea  putin zgomotos, nascut pe fondul empatiei pentru victimele din Colectiv, insa fara a transmite un mesaj concret si posibil de a fi finalizat repede. Pentru ca asta este problema! Daca nu se intampla ceva rapid, nu se produc unele schimbari majore vizibile, nu este suficient pentru a pastra aprinsa puterea strazii.
   Credeti ca este o victorie demisia lui Ponta? Era ceva previzibil si cu mult timp inainte programat. Se astepta doar momentul potrivit. Nemultumirea oamenilor din strada nu se limiteaza la atat. Ei vor resetarea clasei politice, vor sa dea puterea decizionala celor care nu sunt manjiti de coruptie, celor care sunt competenti si chiar isi doresc sa construiasca ceva bun pentru intreaga Romanie.
   Tacerea provincialilor si neimplicarea lor masiva vor stinge aceasta revolutie de catifea. Si asta se si doreste. Se trage in mod intentionat de timp de la varf. Se lasa spatii goale in determinarea tremurata a curajosilor, lasand astfel loc celor special pregatiti pentru a stinge conflicte chiar din mijlocul protestatarilor.
   Unde ar trebui sa se discute viitorul Romaniei? In constiinta fiecarui roman adevarat. In puterea pe care ne-o da credinta ca putem avea o tara in care sa ne simtim in siguranta si importanti ca cetateni. In dorinta de a schimba ceva in bine maturand pe jos cu toti cei care si-au batut joc de tara un sfert de secol.
   Lasati telenovelele, amanati vizionarea emisiunilor de divertisment, abandonati pentru moment distractiile si treziti-va din amorteala asta blestemata care ne ingroapa in indiferenta si acceptare!
   Romanii au incetat sa fie un popor de teleghidati! Romanii s-au trezit si desteptarea lor ii sperie pe cei care se agata acum disperati de putere!

Romania ca un tren

   Baiatului meu de 2 ani si 9 luni, Lorenzo, ii place sa facem un joc dragut si imi spune: mami, eu sunt gara, tu esti trenul! Stateam acum si ma gandeam si am realizat cata dreptate are. Pentru ca da, noi, parintii, suntem cei care transportam tot ceea ce putem in viata pentru copii, precum un tren, iar viitorul lor este gara.
   Ce le putem oferi intr-o lume care nu ne apartine, o lume in care noi, oamenii de rand nu contam? Cat de sigura este existenta lor intr-o societate corupta, in care viata este doar un joc pentru maestrii manipulatori de mase? Cum trebuie sa actionam pentru a lupta uniti impotriva unui balaur care nu are doar multe capete regeneratoare, ci si o armura secreta bine organizata?
   Romanii s-au revoltat, impinsi in mod constient spre aceasta miscare, precum intr-un joc de strategie, doar ca nu s-a tinut cont de fierbanteala acestui neam. Si astfel,
lucrurile au cam scapat de sub control. Se incearca repozitionarea trupelor, se scot din grajduri prafuite caii troiani, iar sirenele si scuturile inca nu au inceput sa cante. Daca la inceput credeau ca joaca table, trebuie acum sa inceapa sa aseze piesele de sah. Ramane de vazut cine face mutarea de mat.

   Romania este acum trenul. E unul greoi, pe abur. Nu e de mare viteza, nu e de lux, dar e sigur si e controlat doar de oameni. Romanii, cu mainile negre de fum si carbuni, fara frica de truda si de greutati, pun trenul in miscare. Este trenul sperantei, al libertatii, al curateniei clasei politice, al schimbarii. Gara este viitorul copiilor nostri si nu trebuie sa uitam acest lucru niciodata!

Sfarsitul lor trebuie sa devina inceputul nostru

   Tot incerc sa scriu ceva coerent de cand flacarile au mistuit vieti inocente in Clubul Colectiv din Bucuresti. Cu greu am reusit sa ma adun, chiar daca mereu m-am considerat o persoana puternica. Am trecut de la soc, la groaza, la durere, la plans, la indignare, iar acum am ajuns la un sentiment de determinare care m-a motivat sa nu stau inerta in fata mortii si a nedreptatii. Daca eu, care nu sunt direct implicata in acea tragedie am trait in lacrimi aceasta durere, nu indraznesc sa imi imaginez ce au simtit cei apropiati.

   Si ma intreb: totul se va termina atat de repede cu vina aruncata pe primii tapi ispasitori gasiti? Lumea vrea dreptate si schimbare pentru viitor, nu vrea sa isi inece suferinta in lacrimi si strigatele in tacere si acceptare.

   Societatea este macinata in interior. Tot mai multe intrebari raman fara raspuns. Oamenii nu mai accepta sa li se arunce cu praf in ochi pentru a uita, pentru a intoarce privirea. Durerea este determinare si putere. Sfarsitul lor trebuie sa devina inceputul nostru. Ei nu trebuie lasati sa fi murit degeaba! Le datoram asta lor si noua! Inca se mai poate face ceva. Putem reconstrui fara sa uitam vreodata suferinta care i-a smuls fara mila din imbratisarea vietii.

   Adevaratii vinovati stau ascunsi in spatele functiilor. Unii au incercat initial sa para eroi. Erau parca pregatiti déjà pentru ceea ce urma sa se intample. Simteau mirosul usturator de fum cu zilele inainte ca el sa mocneasca. Le-a scapat oare de sub control propriul plan?

   Nu mai avem timp de plans. Asta nu ii va aduce inapoi. Le datoram DREPTATEA! Ne cer acest lucru lacrimile lor de sange, mainile lor arse, chipurile lor fara zambet si desfigurate de foc. Ne cer acest lucru suferinta celor care inca se zbat pentru a supravietui. Ne cer acest lucru cei care au salvat oameni cu pretul vietii lor. Daca nu facem ceva acum, ei au murit in zadar.