Alchimia vieții

   Mi-e viața ca un ghem de ațe multicolor cu care o mâță nebunatică se joacă neîncetat. Așa mi-a fost mereu rostogolit sufletul, de destin, de parcă cineva puternic și nevăzut tot încerca să îmi dea șah mat. Dar eu m-am încăpățânat să cresc și să mă agăț de fiecare experiență și am mers mai departe, neuitând nici o clipă ceea ce am învățat. Am devenit alchimistul vieții mele, transformând tristețea și durerea în fericire și speranță.

   Am fost mereu un copil nebun și așa mă simt și acum. Nu mi-am vândut niciodată sufletul, nici macar atunci când prețul putea chiar părea tentant. Am fugit de oamenii umbră, oameni cu zâmbet perfect, dar atât de goi și de dornici să  facă rău.

   Am alergat spre iubire cu brațele larg deschise, de parcă mă pregăteam să zbor. M-am mai și împiedicat în fuga mea spre dragoste, dar m-am ridicat, asemeni copiilor care cad când învață să meargă, dar nu se sperie și încearcă iar. De am avea mereu încăpățânarea constructivă de copil, puritatea sufletului și dorința de iubire a inocenței acelei vârste, atunci întreaga noastră viață ar fi un vals.

   Amintiri și vise se împletesc acum într-o îmbrățișare plină de foame, ca după o lungă zi de post negru. Speranțele îmi renasc în suflet și șterg lacrimi care încă mai dor. Mă gândesc la mâine și încerc să țes ziua care se apropie, ziua în care voi gusta iar buzele lui. Dar el e atât de departe... însă mintea și sufletul pot călători, pot risipi granițe și săruta nemărginitul. Atunci când privirea și zâmbetul spun TE IUBESC, timpul a înghețat, iar distanța s-a evaporat. 

   Visez la sărutul șoptit, simt cum freamătă în mine dorința. O chem și o alung în același timp. El îmi spune că nu aceasta este miza, că ne unește mult mai mult. Aș vrea să nu mă aibă repede, ca să îl pot avea mai mult timp. Dar gândurile bat la ușă, pictează cu nesaț notele iubirii pe portativul vieții.

Daca ati fi simtit voi focul, domnilor politicieni?

   Privesc impietrita cum atat de multi politicieni trateaza cu lejeritate si detasare tragedia din clubul Colectiv. Arunca vorbe goale care nu vor stinge niciodata durerea celor ramasi in viata sau a parintilor celor plecati dintre noi si nici nu ii vor aduce inapoi pe cei care nu mai sunt. Multi dintre voi sunteti vinovati. De ce? Pentru ca ati permis ca un sistem bolnav si corupt sa existe si sa se dezvolte pentru ca fundurile voastre grase si nesimtite sa ramana la conducere.

   Daca ati fi simtit voi focul, domnilor politicieni, cum ar fi fost? Sau un apropiat al domniilor voastre? Ar trebui sa incercati sa simtiti a mia parte din durerea care ii mistuie pe supravietuitori, ca sa intelegeti. Poate asa ati reusi sa va imaginati chinul in care au murit acei tineri.

   Va propun un exercitiu practic, mult, dar mult mai putin dureros si mai traumatizant decat ceea ce i-ati condamnat voi pe cei din  Colectiv sa traiasca, prin indiferenta voastra si prin coruptia cu care va umpleti nesatui buzunarele. Da, spun bine, sa traiasca...pentru ca cei care au murit in acel cumplit incendiu, in acel crematoriu, inainte sa isi dea ultima suflare au trait clipe infernale, cu flacari care muscau din ei fara mila. Urlau de durere, se zbateau, nu puteau sa respire, erau terorizati... Incercati sa va imaginati, domnilor politicieni. Sa revenim. 

   Luati o lumanare de marimea celor care se folosesc la botezuri si cununii... Da, la acele slujbe facute in bisericile in care slujesc preoti care ar fi vrut sa planga langa locul tragediei, dar li s-a interzis acest lucru in mod categoric de catre mai marele lor aurit si fericit. Dar cum spuneam, sa revenim.

   Aprindeti acea lumanare, fara frica, doar stiti ca nu va puteti arde, ca sunteti in siguranta... Asa se simteau si tinerii nostri in acea seara in care au vrut sa se distreze, sa uite de griul cotidian...Se simteau in siguranta si nu le era teama. Nu le trecea nici prin cel mai ascuns gand in adancul mintii ca li s-ar putea intampla ceva. Erau veseli, cantau, dansau...erau tineri...atat de tineri! Dar, cum spuneam, sa revenim.

   Puneti manutele voastre care nu tremura atunci cand iau spagi, deasupra flacarilor. Vedeti cum sunt de jucause? Par nevinovate, sunt frumos colorate, parca danseaza... Nu va fie frica! Puneti mainile deasupra lor. Amandoua mainile! Da...cele cu care ati semnat atatea acte ucigase...cu dreapta semnati si cu stanga incasati. Dormeati linistiti noaptea stiind ca in bancile de aici sau din strainatate conturile voastre cresc. Dar sa revenim.

   Simtiti cum incepe sa va arda pielea? Doare? Lasati mainile acolo, nu le trageti inapoi, nu fugiti! Si tinerii din Colectiv ar fi fugit pentru a se salva, pentru a nu lua foc, pentru a nu mai simti durerea aceea mai greu de suportat decat chiar ideea mortii...dar nu puteau. Nu puteau pentru ca se prabusea peste ei tavanul cuprins de flacari. Nu puteau pentru ca era o singura iesire ingusta, iar ei erau prea multi si se calcau disperati in picioare. Dar stiti despre ce vorbesc pentru ca voi ati permis prin indolenta voastra ca asemenea cluburi, scoli,spitale sa functioneze in aceasta tara.

   Puteti sa va duceti acum la fata mainile inrosite de foc... Simtiti miros de piele arsa? V-au dat lacrimile de durere? Nu-i nimic...si ei au plans...cu lacrimi de sange!
   Coruptia ucide, domnilor politicieni...

   

Unde ar trebui sa se discute viitorul Romaniei

  Parada marilor partide politice continua fara nici o retinere pentru ca li se permite acest lucru! Cum? Prin faptul ca se lasa greul protestelor pe umerii capitalei. Mai sunt unele zvacniri in marile orase ale tarii, insa acestea sunt timide fata de amploarea pe care ar trebui sa o aiba pentru a se face auzite si a fi luate in seama.
  Astfel au aparut manipularile si diversiunile, pentru ca ceea ce incepuse ca o trezire a romanilor devine treptat un val de nemultumire, prea  putin zgomotos, nascut pe fondul empatiei pentru victimele din Colectiv, insa fara a transmite un mesaj concret si posibil de a fi finalizat repede. Pentru ca asta este problema! Daca nu se intampla ceva rapid, nu se produc unele schimbari majore vizibile, nu este suficient pentru a pastra aprinsa puterea strazii.
   Credeti ca este o victorie demisia lui Ponta? Era ceva previzibil si cu mult timp inainte programat. Se astepta doar momentul potrivit. Nemultumirea oamenilor din strada nu se limiteaza la atat. Ei vor resetarea clasei politice, vor sa dea puterea decizionala celor care nu sunt manjiti de coruptie, celor care sunt competenti si chiar isi doresc sa construiasca ceva bun pentru intreaga Romanie.
   Tacerea provincialilor si neimplicarea lor masiva vor stinge aceasta revolutie de catifea. Si asta se si doreste. Se trage in mod intentionat de timp de la varf. Se lasa spatii goale in determinarea tremurata a curajosilor, lasand astfel loc celor special pregatiti pentru a stinge conflicte chiar din mijlocul protestatarilor.
   Unde ar trebui sa se discute viitorul Romaniei? In constiinta fiecarui roman adevarat. In puterea pe care ne-o da credinta ca putem avea o tara in care sa ne simtim in siguranta si importanti ca cetateni. In dorinta de a schimba ceva in bine maturand pe jos cu toti cei care si-au batut joc de tara un sfert de secol.
   Lasati telenovelele, amanati vizionarea emisiunilor de divertisment, abandonati pentru moment distractiile si treziti-va din amorteala asta blestemata care ne ingroapa in indiferenta si acceptare!
   Romanii au incetat sa fie un popor de teleghidati! Romanii s-au trezit si desteptarea lor ii sperie pe cei care se agata acum disperati de putere!

Romania ca un tren

   Baiatului meu de 2 ani si 9 luni, Lorenzo, ii place sa facem un joc dragut si imi spune: mami, eu sunt gara, tu esti trenul! Stateam acum si ma gandeam si am realizat cata dreptate are. Pentru ca da, noi, parintii, suntem cei care transportam tot ceea ce putem in viata pentru copii, precum un tren, iar viitorul lor este gara.
   Ce le putem oferi intr-o lume care nu ne apartine, o lume in care noi, oamenii de rand nu contam? Cat de sigura este existenta lor intr-o societate corupta, in care viata este doar un joc pentru maestrii manipulatori de mase? Cum trebuie sa actionam pentru a lupta uniti impotriva unui balaur care nu are doar multe capete regeneratoare, ci si o armura secreta bine organizata?
   Romanii s-au revoltat, impinsi in mod constient spre aceasta miscare, precum intr-un joc de strategie, doar ca nu s-a tinut cont de fierbanteala acestui neam. Si astfel,
lucrurile au cam scapat de sub control. Se incearca repozitionarea trupelor, se scot din grajduri prafuite caii troiani, iar sirenele si scuturile inca nu au inceput sa cante. Daca la inceput credeau ca joaca table, trebuie acum sa inceapa sa aseze piesele de sah. Ramane de vazut cine face mutarea de mat.

   Romania este acum trenul. E unul greoi, pe abur. Nu e de mare viteza, nu e de lux, dar e sigur si e controlat doar de oameni. Romanii, cu mainile negre de fum si carbuni, fara frica de truda si de greutati, pun trenul in miscare. Este trenul sperantei, al libertatii, al curateniei clasei politice, al schimbarii. Gara este viitorul copiilor nostri si nu trebuie sa uitam acest lucru niciodata!

Sfarsitul lor trebuie sa devina inceputul nostru

   Tot incerc sa scriu ceva coerent de cand flacarile au mistuit vieti inocente in Clubul Colectiv din Bucuresti. Cu greu am reusit sa ma adun, chiar daca mereu m-am considerat o persoana puternica. Am trecut de la soc, la groaza, la durere, la plans, la indignare, iar acum am ajuns la un sentiment de determinare care m-a motivat sa nu stau inerta in fata mortii si a nedreptatii. Daca eu, care nu sunt direct implicata in acea tragedie am trait in lacrimi aceasta durere, nu indraznesc sa imi imaginez ce au simtit cei apropiati.

   Si ma intreb: totul se va termina atat de repede cu vina aruncata pe primii tapi ispasitori gasiti? Lumea vrea dreptate si schimbare pentru viitor, nu vrea sa isi inece suferinta in lacrimi si strigatele in tacere si acceptare.

   Societatea este macinata in interior. Tot mai multe intrebari raman fara raspuns. Oamenii nu mai accepta sa li se arunce cu praf in ochi pentru a uita, pentru a intoarce privirea. Durerea este determinare si putere. Sfarsitul lor trebuie sa devina inceputul nostru. Ei nu trebuie lasati sa fi murit degeaba! Le datoram asta lor si noua! Inca se mai poate face ceva. Putem reconstrui fara sa uitam vreodata suferinta care i-a smuls fara mila din imbratisarea vietii.

   Adevaratii vinovati stau ascunsi in spatele functiilor. Unii au incercat initial sa para eroi. Erau parca pregatiti déjà pentru ceea ce urma sa se intample. Simteau mirosul usturator de fum cu zilele inainte ca el sa mocneasca. Le-a scapat oare de sub control propriul plan?

   Nu mai avem timp de plans. Asta nu ii va aduce inapoi. Le datoram DREPTATEA! Ne cer acest lucru lacrimile lor de sange, mainile lor arse, chipurile lor fara zambet si desfigurate de foc. Ne cer acest lucru suferinta celor care inca se zbat pentru a supravietui. Ne cer acest lucru cei care au salvat oameni cu pretul vietii lor. Daca nu facem ceva acum, ei au murit in zadar. 

Scrisoare pentru politicienii piromani

   Voi, politicienilor corupti, maestri in arta spagilor, girantii incalcarii legii, stapanii tarii “ Merge si asa “ ,ii aveti pe constiinta pe tinerii arsi de vii in iadul care a inghitit clubul bucurestean de aseara.

  Ati fost alesi de noi pentru noi, ca cetateni, ca oameni, nu pentru a da legi doar pentru voi. Sunteti creatorii unui sistem bolnav in care totul este permis contra cost. Dormiti linistiti in casele voastre luxoase cumparate din bani negri, pentru ca moartea ne pandeste pe toti si ne ia fara mila, pentru ca voua nu va pasa!

  Cum este posibil sa functioneze un local fara autorizatie de la pompieri si cu atatea norme elementare de siguranta incalcate? Cum este posibil ca tineri nevinovati sa moara inghititi de flacari, calcati in picioare sau intoxicati cu fum pentru ca nu se respecta legea?

  Aveti idee cum este sa simti miros de carne arsa in jurul tau, sa nu mai ai aer in plamani sau sa simti durerea cumplita a flacarilor care musca din tine in timp ce esti constient ca vei muri? Cunoasteti cosmarul panicii care te rupe din realitate si te transforma in neom in incercarea disperata de a supravietui? Puteti intelege durerea parintilor tinerilor transformati in torte vii sau moarte calcate in picioare si apoi desfigurate de flacari? Puteti intelege chinul si durerea celor care nu au supravietuit sau traumele cu care sunt condamnati sa isi duca zilele de acum inainte cei care s au salvat?

  Degeaba va puneti poze cu doliu si condoleante pe siturile de socializare! Degeaba va declarati indurerati! Degeaba va aratati acum infiorati de o asemnea tragedie! Unde era durerea voastra cand ati permis sa se intample asa ceva?

  A murit o parte din fiecare roman aseara. Dar s a trezit in multi dintre noi dorinta de a scapa de voi pentru ca astfel de dezastre sa nu se mai repete. Trebuie ca moartea tinerilor inocenti de aseara sa nu fie in van!

Curajul de a saruta o Scorpie

  Am intalnit un print. L-am sarutat si s-a tranformat in broasca. Am intrat in primul magazin de animale si l-am schimbat pe un papagal. Il lua somnul doar cand ii tranteam un prosop negru pe colivie. In rest ... nimic original. M-am intors la magazinul de animale si l-am schimbat pe un arici. Era bun... Imi facea acupunctura atunci cand mergeam pe intuneric desculta prin casa. Cand l-au apucat durerile de spate si s-a blocat in forma de ghem l-am dus la veterinar. Medicul mi-a zis sa-l las acolo la azil si mi-a dat in schimb un acvariu mare, acoperit cu o panza neagra. Mi-a zis sa nu ma uit in interior pana nu ajung acasa. Am intrat curioasa si surpriza! Inauntru era un peste creat parca pentru a speria pana si persoanele aflate in soc cardio respirator si inlocuind astfel socurile electrice. Era un peste scorpie. Pe acvariu era scris: saruta-l, poate de data asta ai mai mult noroc si se transforma intr un print adevarat!

  Morala: adevarata frumusete se afla acolo unde te astepti mai putin, important este sa perseverezi in cautare si sa nu te lasi inspaimantat de aparente!

  P.S Medicul veterianar nu era Dumnezeu, ci doar un om de bine!

Despre barbatii cu grade pe umeri si in pantaloni

  Ca este maior, colonel sau general, barbatul,  inainte de toate, este un simplu barbat, plin de slabiciuni si frustrari. Cand s-a casatorit a stiut ca va primi toata viata ordine, atat la locul unde presteaza pentru tara si popor, cat si in propria ograda, unde doar executa.  

  Dar cum ramane cu eterna dorinta a barbatului de a se simti Zeu, de a fi adulat si de a comanda? El prin asta se simte mai barbat, mai puternic si de neegalat. Nu toti fac parte din aceasta categorie. Mai exista si cateva exceptii de la regula, exemplare rare si demne de a fi pretuite.

  Isi potolesc setea de a stapani, de a tiraniza prin pretentii absurde si irationale, dand ordine bietilor subalterni, abuzand fara jena de pozitia sociala si profesionala in care se afla, pe merit sau nu. Dar nu le este sufficient. Ei, barbatii cu grade pe umeri si in pantaloni, vor sa fie urcati si pe piedestalul de mari cuceritori de tinere domnite , pentru ca ce zeu esti daca nu ti-ai trecut in agenda neagra macar o Afrodita!?

  Aici intervine ridicolul. Pentru ca ei nu mai inteleg cine sunt  cu adevarat… barbatii falnici si curajosi din preajma domnitelor, sau iepurasii dresati de neveste? Se adancesc in aceasta viata dubla, care la inceput este de un roz pufos, atingand apoi griul tulbure al mocirlei care ii sufoca atat de puternic, incat nici macar linistea gandurilor la ceas de seara nu le mai apartine.

   In interiorul lor se duce o lupta crancena intre gradele de pe umar si cele din pantaloni. Vor totul, dar sunt constienti ca pot ramane fara nimic. Fac tentative sinucigase de a pastra macar cate o umbra din ambele lumi, si astfel devin chiar ei o umbra care nu mai are un minim control asupra propriei vieti.

  Credeau ca sunt acrobatii luminii, ca pot merge in echilibru perfect, cu ochii inchisi, pe un fir suspendat la mare inaltime. Si cand se trezesc la realitate, palmuiti fara mila cand de neveste cand de domnite, ultima lovitura o primesc  pe plan profesional, pentru ca in lumea in care aveau acea iluzorie putere, astfel de greseli nu raman nesanctionate. Bulgarele se rostogoleste acum fara a mai putea fi dinamitat, iar cand intra in scena si judecata celor din jur, realizeaza ca este deja prea tarziu pentru a mai salva ceva.

  Soseste astfel momentul in care ei nu mai au puterea de a alege, ci au ramas numai cu speranta ca macar vor mai fi alesi, pentru ca singuratatea ii inspaimanta, ii dezechilibreaza, este mai infricosatoare decat teama de bezna gandurilor. Cu ce vor ramane? Cu gradele de pe umar sau cu cele din pantaloni?

   Mai au o sansa spre o viata frumoasa. Singura! Sa fie suficient de curajosi incat sa inceapa sa fie oameni normali, care se bucura de tot ceea ce inainte dispretuiau. Sa fie sinceri, sa iubeasca din tot sufletul, sa aprecieze simplitatea si sa nu mai fie lasi, egoisti si mincinosi!

A ucide un vis nu e o crimă???

   Propun ca uciderea viselor să fie introdusă în Codul Penal, pentru ca această faptă să poată fi sancționată. Nu contează că e bărbat sau femeie cel care face așa ceva. Necesar este ca uciderea să fie provocată în mod voluntar și conștient. Tentativa, aș propune să nu fie sancționată, deoarece simplul fapt de a nu fi reușit să provoace suferință este o pedeapsă suficientă pentru vinovat.

   De ce susțin această cauză??? Pentru că rănile provocate sufletului nu le mai poate vindeca nimeni și pentru că în primul rând trebuie protejat sufletul și apoi trupul. Trăim această atât de scurtă viață agățându-ne cu disperare de dorințe și împliniri fugare care doar ne întinează existența. Uităm că fericirea vine din interior, că pacea sufletească ne face să zâmbim și că iubirea trebuie să ne îndrume fiecare pas în viață.

   Cum se măsoară suferința??? În lacrimi, în suspine, în somn presărat de oftat... Ce poate provoca suferința? Minciuna, minciuna și iar minciuna și tot ceea ce ia naștere din ea.