Despre barbatii cu grade pe umeri si in pantaloni

  Ca este maior, colonel sau general, barbatul,  inainte de toate, este un simplu barbat, plin de slabiciuni si frustrari. Cand s-a casatorit a stiut ca va primi toata viata ordine, atat la locul unde presteaza pentru tara si popor, cat si in propria ograda, unde doar executa.  

  Dar cum ramane cu eterna dorinta a barbatului de a se simti Zeu, de a fi adulat si de a comanda? El prin asta se simte mai barbat, mai puternic si de neegalat. Nu toti fac parte din aceasta categorie. Mai exista si cateva exceptii de la regula, exemplare rare si demne de a fi pretuite.

  Isi potolesc setea de a stapani, de a tiraniza prin pretentii absurde si irationale, dand ordine bietilor subalterni, abuzand fara jena de pozitia sociala si profesionala in care se afla, pe merit sau nu. Dar nu le este sufficient. Ei, barbatii cu grade pe umeri si in pantaloni, vor sa fie urcati si pe piedestalul de mari cuceritori de tinere domnite , pentru ca ce zeu esti daca nu ti-ai trecut in agenda neagra macar o Afrodita!?

  Aici intervine ridicolul. Pentru ca ei nu mai inteleg cine sunt  cu adevarat… barbatii falnici si curajosi din preajma domnitelor, sau iepurasii dresati de neveste? Se adancesc in aceasta viata dubla, care la inceput este de un roz pufos, atingand apoi griul tulbure al mocirlei care ii sufoca atat de puternic, incat nici macar linistea gandurilor la ceas de seara nu le mai apartine.

   In interiorul lor se duce o lupta crancena intre gradele de pe umar si cele din pantaloni. Vor totul, dar sunt constienti ca pot ramane fara nimic. Fac tentative sinucigase de a pastra macar cate o umbra din ambele lumi, si astfel devin chiar ei o umbra care nu mai are un minim control asupra propriei vieti.

  Credeau ca sunt acrobatii luminii, ca pot merge in echilibru perfect, cu ochii inchisi, pe un fir suspendat la mare inaltime. Si cand se trezesc la realitate, palmuiti fara mila cand de neveste cand de domnite, ultima lovitura o primesc  pe plan profesional, pentru ca in lumea in care aveau acea iluzorie putere, astfel de greseli nu raman nesanctionate. Bulgarele se rostogoleste acum fara a mai putea fi dinamitat, iar cand intra in scena si judecata celor din jur, realizeaza ca este deja prea tarziu pentru a mai salva ceva.

  Soseste astfel momentul in care ei nu mai au puterea de a alege, ci au ramas numai cu speranta ca macar vor mai fi alesi, pentru ca singuratatea ii inspaimanta, ii dezechilibreaza, este mai infricosatoare decat teama de bezna gandurilor. Cu ce vor ramane? Cu gradele de pe umar sau cu cele din pantaloni?

   Mai au o sansa spre o viata frumoasa. Singura! Sa fie suficient de curajosi incat sa inceapa sa fie oameni normali, care se bucura de tot ceea ce inainte dispretuiau. Sa fie sinceri, sa iubeasca din tot sufletul, sa aprecieze simplitatea si sa nu mai fie lasi, egoisti si mincinosi!